Lansări de carte la Gaudeamus noiembrie 21, 2009

Ediţia din acest an a târgului Gaudeamus va fi una specială pentru subsemnata. Joi, 26 noiembrie, ora 15.00, mă voi bucura de lansarea Ghidului esenţial de promovare, primul volum pe care îl cosemnez alături de Florina şi Alexandra.

În aceeaşi zi, se lansează şi Cele mai importante 20 de secunde, semnată de Loredana Ivan şi Brandurile globale, al cărei autor este Nicoleta Corbu. Invitaţi speciali vor fi: Prof. Univ. Dr. Dumitru Iacob, Conf. Univ. Dr. Remus Pricopie, Conf. Univ. Dr. Dorina Guţu, Conf. Univ. Dr. Dan Petre.

La o asemenea distribuţie, cum să nu ai emoţii ? Vă aştept cu drag la marea lansare.

 

Oh baby baby it’s a wild world septembrie 30, 2009

Singurele limite reale sunt cele pe care ţi le impui singur.

Când te urci într-un avion şi te ridici de pe sol îţi dai seama că întreg universul la care te raportezi sistematic – locuinţa TA, strada TA, jobul TĂU etc. - este de fapt un punct insignifiant pe o hartă imensă la care în mod normal nu ai acces. Sau nu vrei să ai acces. Sau, mai grav, nu eşti capabil să vrei să ai acces. În momentul acela, când avionul se înalţă, te gândeşti că ai putea călătorii mai mult, ai putea să te muţi chiar în altă ţară, ai putea să faci o mulţime de lucruri dacă ai încerca să dărâmi zidul între micro-universul tău şi lumea reală.

De câte ori însă te-ai gândit că TU, ca individ, nu eşti decât un punct limitat iar cei din jurul tău reprezintă macro-mediul? De câte ori ţi-ai dat seamă că ai putea să înţelegi mult mai multe lucruri dacă nu te-ai mai gândi atât de mult la dezvoltarea TA, la obiectivele TALE, la viitorul TĂU? Câte cuvinte au răsunat pe lângă tine fără să încerci cu adevărat să le înţelegi miza?

De ce vrei să fii turist în ţări străine dacă nu eşti capabil să fii băştinaş în ideile celor din jurul TĂU? Câte pahare s-au golit, câte zâmbete sparte s-au disipat, câte cerculeţe de fum şi-au găsit cuibul în părul tău, câte versuri au zdrăngănit lângă urechea ta ursuză, câte rânduri au alergat în faţa pupilelor tale albe, câte parfumuri s-au stins înainte să atingă nasul tău strâmb, toate, toate fără ca TU să fi avut bunăvoinţa de a le observa măcar?

Singurele limite reale sunt cele pe care ţi le impui singur.

Vechea Smyrna şi deliciile interculturalităţii septembrie 14, 2009

Conferinţa din Izmir mi-a reamintit de ce că mediul academic  este cea mai frumoasă dintre lumile posibile, cum ar spune Leibniz. Într-o încăpere plină de profesori şi conferenţieri, mi-am dat seama, încă o dată, cât este de lung drumul pe care îl am în faţă.

Mai mult decât atât, am avut ocazia de a cunoaşte oameni incredibili şi în afara universităţii, am aflat o mulţime de lucruri despre ţările asiatice şi despre economia Turciei, am vizitat Agora Smyrnei şi bazarul imens al oraşului. Aş putea scrie o carte despre cultura minunată pe care abia am reuşit să o întrezăresc în scurta mea escapadă.

Deliciul calatoriei l-au reprezentat micile probleme care nu au întârziat să apară – privirile insistente, verificările extraprelungite ale paşaportului meu în timp ce orice alt paşaport era verificat în numai două munute, neprocesarea rezervării la hotel, imposibilitatea de a schimba valută în bănci etc.

Fără vreo urmă de egoism, pot spune că cele mai frumoase experienţe  sunt cele în care ne aventurăm fără partener de drum, fie că e vorba de călătorii în interior sau exterior. Şi nu mă refer la interiorul sau exteriorul României.

To CC, BCC august 7, 2009

Cel mai mult apreciez persoanele care mă fac să mă simt mică fără a îşi dori o secundă acest lucru. Fără cuvinte pompoase, fără discuţii filosofice, fără emfază. Oamenii în faţa cărora prefer să tac decât să spun vreun cuvânt, de teamă să nu pierd ceva pe drum. Sunt oameni care apar rar şi care mă fac să cred, pentru un timp, că lumea nu e chiar entropică. Prezenţa lor nu e dependentă de timp şi de spaţiu, depăşeşte funcţionalul dar şi sentimentul de ataşare. Pentru că ei sunt cei care m-au învăţat să fiu verticală şi atunci când stau întinsă pe o canapea.

 

În spatele cortinei iulie 23, 2009

Dezgolindu-se de cuvinte şi privind dincolo de raţiune. El.

Confesând disperat că nu îşi mai suportă propria răbdare.

Îngânând după exuberanţa anilor trecuţi.

Refuzându-şi lacrimile şi slăbiciunea.

Alterând între resemnare şi nostalgie.

Privind la rujul care zâmbeşte timid dintr-o fotografie prăfuită.

Îngânând numele unui Dumneazeu de care Ea vorbea evlavioasă.

Încercând să elimine monotonia prin gerunzii.

Refugiându-se în cenuşa primită la supraofertă.

Înecându-se în rotocoale grele de nicotină.

Îngropându-se în cuvinte şi privind rece realitatea inexistentă. El.

Facultatea de Management, SNSPA iulie 15, 2009

Puţine lucruri m-au bucurat în ultimul timp aşa cum mă bucura înfiinţarea Facultaţii de Management în cadrul SNSPA. Cred că Şcoala Naţională şi-a asumat întotdeauna sarcina de a pregăti temeinic tinerii cu potenţial. Lansarea Facultăţii de Management e un pas înainte în acest sens, pas timid care va face o schimbare la nivelul învăţământului universitar.

Numărul mare al candidaţilor nu face decât să confirme încrederea candidaţilor în nivelul de educaţie oferit de SNSPA. Subsemnata vă invită să nu ocoliţi site-ul www.management.snspa.ro pentru că va deveni în curând unul de referinţă pentru domeniul antreprenorial şi organizaţional.

Marketingul şi etica iulie 1, 2009

În urmă cu mai bine de un an am urmat un curs intitulat Buseiness Ethics, susţinut de un profesor extraordinar care a fost pe rând pastor, om de afaceri şi profesor. Abia zilele astea am înţeles că ar fi nevoie de module similare în orice şcoală de comunicare, marketing etc. Deşi, acolo unde pământul e plin de nisip, degeaba plouă, tot nu înfloresc lalele.

Discuţia despre etică o plasez în contextul vieţii lui MJ, în contextul dispariţiei lui MJ, în contextul în care o armată de oameni s-a îmbogăţit de pe urma unui brand global. Nu poţi să nu te întrebi cum omul care a avut cele mai multe hit-uri no. 1. din istoria muzicii, omul care a semnat primul contract pentru utilizarea imaginii sale în scopuri publicitare, omul care a strâns 50 milioane de euro pentru copii din Africa dintr-un singur single, în fine, omul superlativelor absolute, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă plătind datorii. La fel, nu poţi învinui un geniu al tuturor timpurilor pentru că nu are cunoştinţe de gestionare a fondurilor. Şi nici nu poţi să îl învinuieşti că a externalizat orice activitate care nu se intersecta cu muzica.

Mă pot revolta faţă de ce s-a întâmplat cu artistul-brand, cu promotorul nerecunoscut al story-telling-ului. Nu pot însă deloc să vorbesc liber despre omul care m-a determinat să învăţ limba engleză când eram copil, numai pentru a îi înţelege versurile. Nu pot să vorbesc despre cartea lui autobiografică – primul volum pe care l-am citit cap coadă dar pe care nu am avut posibilitatea de a mi-l cumpăra. Mi-e greu să îmi amintesc de emisiunea radio săptămânală pe care o ascultam cu respiraţia tăiată alături de sora mea.

O lume întreagă poate să vorbească şi să scrie despre Jacko. Mă opresc la a puncta că versurile lui Michael Jackson constituie cel mai bun manual de Etică de până acum.

Ultima ceaşcă de ceai iunie 15, 2009

Dacă în ceai ar sta înţelepciunea, privirile Lor nu s-ar fi întâlnit niciodată.

Dacă lumea ar avea un destin prestabilit, Ea ar fi pierdut un pariu făcut din indolenţă.

Dacă timpul nu ar ierta nimic, El ar fi uitat ziua de azi înainte de a fi văzut sclipirea răsăritului.

Dacă societatea ne-ar structura valorile, gândirea Lui ar fi arsă ca nisipul deşertului.

Dacă mediocritate nu ar naşte monştrii, Ea nu L-ar fi observat pe El în mulţime.

Dacă creştinismul nu ar însemna conformism, Lui I-ar fi fost mai uşor să Îi spună NU.

Dacă Babel ar fi doar un mit, Ea nu I-ar fi vorbit niciodată.

Dacă alcoolul ar fi catalizator al îndrăznelii, Ei ar trăi într-o lume de atei.

Dacă în ceai ar sta înţelepciunea, privirile Lor nu s-ar fi întâlnit niciodată.

La 16eme édition du colloque franco-roumain iunie 12, 2009

În perioada 11 – 13 iulie, Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti este gazda un eveniment cu totul deosebit: Colocviul Franco-Român, ajuns la a 16-a ediţie.

Colocviul reuneşte academicieni francofoni ce au în comun mai mult decât admiraţia pentru limba lui Mussett. E vorba de pasiune pentru cercetare şi aplecare amplă către analiză, răbdare în dezbatere şi dorinţă de a te face înţeles. Toate acestea se dezlănţuit lent, ca un vers din  La vie en rose, în incinta impunătoare a unei clădiri cu tradiţie, timp de trei zile, o singura data pe an.

Având onoarea deosebită de a participa la Colocviul Franco-Român, am descoperit o lume nouă ce deţine capacitate de autovindecare. O lume care e capabilă să se recreeze, să se reproducă prin prisma Ideilor fără de sfârşit. Catalizatorul acestor procese e chiar rigoarea care selectează prin forţa sa invizibilă Binele şi Răul, fără a le discrimina. Am convingerea că la această lume s-a raportat Leibnitz când a spus că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile.

Chapeau bas, Mesdames et Messieurs.

Cuplul modern mai 14, 2009

Am primit pe mail, ca spam desigur:

În apartamentul de deasupra celui in care locuiesc, isi au resedinta un El si o Ea. O pereche dubioasa, ar spune mulţi. Victime ai societaţii în care trăim, ar spune alţii.

El e un tip pe la 30 ani. Ea e o tipa tinerică, dar nu îndrăznesc să îi presupun vârsta pentru că noi femeile nu prea ne-o arătăm. Amândoi lucrează. Locuiesc împreună de cel puţin 3 ani. Mult timp am crezut că sunt căsătoriţi. Pleacă uneori împreună dis de dimineaţă. Alteori pleacă separat, alteori el nu pleacă deloc. Se întorc foarte târziu acasă, au funcţii de management, amândoi. Ceea ce mă uimeşte foarte tare este însă atitudinea pe care o au unul faţă de altul: fie se ceartă, fie discută despre serviciu. Nu i-am văzut niciodată zâmbinu-şi cald sau spunându-şi lucruri frumoase. Nu i-am văzut sărutându-se fugitiv de la revedere.

Uneori ies seara în oraş. Ea e atent coafată, el are costume impecabile. Pe drumul de la scară, la maşină, de regulă vorbesc la telefon. Nu unul cu celălalt, desigur.

Azi i-am văzut în pizzeria de vis-a-vis. Statăeau la o masă retrasă. Nu am avut cum să nu aud cum ea îi explica lui că a cunoscut un coleg la serviciu… Nu am putut să nu mă gândesc cât va dura până când relaţia ei cu acel coleg va ajunge ca relaţia EI cu El.

Ideea povestii se lega fireşte de tendinţele carieriste ale tinerilor de azi, tendinţe  care duc adesea la dezrădăcinarea valorilor tradiţionaliste specifice familiei. Ce anume mă determină să mă opresc asupra poveştii celor 2? Inducerea maselor într-o anumită direcţie, printr-un canal sau un altul, în funcţie de evenimentele sociale ale momentului. Azi suntem pro carierism, mâine împotriva… azi apreciem femeile de carieră, maine le blamăm… ideile sunt sau nu ale noastre… grupurile de influenţă şi presa dictează mult prea mult opinia publică.

Mi-aş dori să întâlnesc mai mulţi oameni care gandesc singuri şi se comportă conform valorilor proprii… Nu e o constatare noua dar, din când în când, trăim în iluzia adeveririi confesiunilor.