Marketingul şi etica iulie 1, 2009

În urmă cu mai bine de un an am urmat un curs intitulat Buseiness Ethics, susţinut de un profesor extraordinar care a fost pe rând pastor, om de afaceri şi profesor. Abia zilele astea am înţeles că ar fi nevoie de module similare în orice şcoală de comunicare, marketing etc. Deşi, acolo unde pământul e plin de nisip, degeaba plouă, tot nu înfloresc lalele.

Discuţia despre etică o plasez în contextul vieţii lui MJ, în contextul dispariţiei lui MJ, în contextul în care o armată de oameni s-a îmbogăţit de pe urma unui brand global. Nu poţi să nu te întrebi cum omul care a avut cele mai multe hit-uri no. 1. din istoria muzicii, omul care a semnat primul contract pentru utilizarea imaginii sale în scopuri publicitare, omul care a strâns 50 milioane de euro pentru copii din Africa dintr-un singur single, în fine, omul superlativelor absolute, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă plătind datorii. La fel, nu poţi învinui un geniu al tuturor timpurilor pentru că nu are cunoştinţe de gestionare a fondurilor. Şi nici nu poţi să îl învinuieşti că a externalizat orice activitate care nu se intersecta cu muzica.

Mă pot revolta faţă de ce s-a întâmplat cu artistul-brand, cu promotorul nerecunoscut al story-telling-ului. Nu pot însă deloc să vorbesc liber despre omul care m-a determinat să învăţ limba engleză când eram copil, numai pentru a îi înţelege versurile. Nu pot să vorbesc despre cartea lui autobiografică – primul volum pe care l-am citit cap coadă dar pe care nu am avut posibilitatea de a mi-l cumpăra. Mi-e greu să îmi amintesc de emisiunea radio săptămânală pe care o ascultam cu respiraţia tăiată alături de sora mea.

O lume întreagă poate să vorbească şi să scrie despre Jacko. Mă opresc la a puncta că versurile lui Michael Jackson constituie cel mai bun manual de Etică de până acum.

Ultima ceaşcă de ceai iunie 15, 2009

Dacă în ceai ar sta înţelepciunea, privirile Lor nu s-ar fi întâlnit niciodată.

Dacă lumea ar avea un destin prestabilit, Ea ar fi pierdut un pariu făcut din indolenţă.

Dacă timpul nu ar ierta nimic, El ar fi uitat ziua de azi înainte de a fi văzut sclipirea răsăritului.

Dacă societatea ne-ar structura valorile, gândirea Lui ar fi arsă ca nisipul deşertului.

Dacă mediocritate nu ar naşte monştrii, Ea nu L-ar fi observat pe El în mulţime.

Dacă creştinismul nu ar însemna conformism, Lui I-ar fi fost mai uşor să Îi spună NU.

Dacă Babel ar fi doar un mit, Ea nu I-ar fi vorbit niciodată.

Dacă alcoolul ar fi catalizator al îndrăznelii, Ei ar trăi într-o lume de atei.

Dacă în ceai ar sta înţelepciunea, privirile Lor nu s-ar fi întâlnit niciodată.

La 16eme édition du colloque franco-roumain iunie 12, 2009

În perioada 11 – 13 iulie, Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti este gazda un eveniment cu totul deosebit: Colocviul Franco-Român, ajuns la a 16-a ediţie.

Colocviul reuneşte academicieni francofoni ce au în comun mai mult decât admiraţia pentru limba lui Mussett. E vorba de pasiune pentru cercetare şi aplecare amplă către analiză, răbdare în dezbatere şi dorinţă de a te face înţeles. Toate acestea se dezlănţuit lent, ca un vers din  La vie en rose, în incinta impunătoare a unei clădiri cu tradiţie, timp de trei zile, o singura data pe an.

Având onoarea deosebită de a participa la Colocviul Franco-Român, am descoperit o lume nouă ce deţine capacitate de autovindecare. O lume care e capabilă să se recreeze, să se reproducă prin prisma Ideilor fără de sfârşit. Catalizatorul acestor procese e chiar rigoarea care selectează prin forţa sa invizibilă Binele şi Răul, fără a le discrimina. Am convingerea că la această lume s-a raportat Leibnitz când a spus că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile.

Chapeau bas, Mesdames et Messieurs.

Cuplul modern mai 14, 2009

Am primit pe mail, ca spam desigur:

În apartamentul de deasupra celui in care locuiesc, isi au resedinta un El si o Ea. O pereche dubioasa, ar spune mulţi. Victime ai societaţii în care trăim, ar spune alţii.

El e un tip pe la 30 ani. Ea e o tipa tinerică, dar nu îndrăznesc să îi presupun vârsta pentru că noi femeile nu prea ne-o arătăm. Amândoi lucrează. Locuiesc împreună de cel puţin 3 ani. Mult timp am crezut că sunt căsătoriţi. Pleacă uneori împreună dis de dimineaţă. Alteori pleacă separat, alteori el nu pleacă deloc. Se întorc foarte târziu acasă, au funcţii de management, amândoi. Ceea ce mă uimeşte foarte tare este însă atitudinea pe care o au unul faţă de altul: fie se ceartă, fie discută despre serviciu. Nu i-am văzut niciodată zâmbinu-şi cald sau spunându-şi lucruri frumoase. Nu i-am văzut sărutându-se fugitiv de la revedere.

Uneori ies seara în oraş. Ea e atent coafată, el are costume impecabile. Pe drumul de la scară, la maşină, de regulă vorbesc la telefon. Nu unul cu celălalt, desigur.

Azi i-am văzut în pizzeria de vis-a-vis. Statăeau la o masă retrasă. Nu am avut cum să nu aud cum ea îi explica lui că a cunoscut un coleg la serviciu… Nu am putut să nu mă gândesc cât va dura până când relaţia ei cu acel coleg va ajunge ca relaţia EI cu El.

Ideea povestii se lega fireşte de tendinţele carieriste ale tinerilor de azi, tendinţe  care duc adesea la dezrădăcinarea valorilor tradiţionaliste specifice familiei. Ce anume mă determină să mă opresc asupra poveştii celor 2? Inducerea maselor într-o anumită direcţie, printr-un canal sau un altul, în funcţie de evenimentele sociale ale momentului. Azi suntem pro carierism, mâine împotriva… azi apreciem femeile de carieră, maine le blamăm… ideile sunt sau nu ale noastre… grupurile de influenţă şi presa dictează mult prea mult opinia publică.

Mi-aş dori să întâlnesc mai mulţi oameni care gandesc singuri şi se comportă conform valorilor proprii… Nu e o constatare noua dar, din când în când, trăim în iluzia adeveririi confesiunilor.

Nebunia din traficul bucureştean aprilie 13, 2009

Am înţeles azi că relaţia dintre traficul bucureştean şi viaţa bucureştenilor este similară relaţiei dintre lumea formelor şi lume ideilor. Cu rezervele necesare realizării unei comparaţii între o poezie şi o strofă dintr-un cântec de cabaret, îmi voi argumenta concluzia.

Scopul tuturor maşinilor din trafic este acela de a ajunge la destinaţie. Unii au destinaţii mai îndepărtate decât alţii, unii sunt mai grăbiţi, alţii au mai mare dexteritate la volan. Atunci când o parte din maşini se hotărăsc să nu mai respecte regulile de circulaţie, şi celelalte le urmează exemplul. Atunci când un şofer e foarte grăbit, ceilalţi se grăbesc de asemenea, blocând astfel intersecţiile, fără a se gândi măcar să îi lase calea liberă şoferului grăbit.

Atunci când traficul e blocat, aglomerat, greoi, fiecare şofer caută vinovaţi în jurul său. Niciunul nu îşi asumă faptul că traficul e îngreunat de propria sa prestaţie.

Dacă are loc un accident, singurul interes al şoferilor implicaţi va fi acela de a nu îşi pierde permisul auto. Nici o mustrare de conştiinţă nu îi va face să doarmă greu noaptea, nimic nu îi va împiedica să se urce la volan a doua zi, cu privirea limpede şi piciorul apăsat pe acceleraţie.

Nu consider că mai e măcar necesar studiul comparativ întrucât constatarea mea se află la limita redundanţei.

Sistemul şi supravieţuirea martie 27, 2009

Fiecare sistem din care se întâmplă să facem parte  la un moment tO, are propriile sale reguli. Fiind o organizaţie anterioară apartenenţei noastre la structurile sale, regulile de funcţionare pot fi diferite faţă de propriile principii. Având scopul de a îndeplini anumite obiective în cadrul sistemului despre care vorbim, ne putem afla în situaţia în care suntem obligaţi să înţelegem sistemul şi să ne adaptăm la acesta. Un sistem integru va avea reguli integre. Unul pervers va presupune un procent de perversitate. Ce putem face dacă sistemul în care plonjăm e diametral opus aşteptărilor noastre şi modului nostru de a gândi? Cea mai simplă variantă ar fi căutarea unui alt mediu. O soluţie de compromis e abordarea unui comportament specific environmentului. O soluţie pe care o consider de inacceptat e schimbarea la 180 grade pentru atingerea obiectivelor.

Verticalitatea e singura valoare care ne-ar putea ghida spre un răspuns, în teorie şi în practică.

Azi mi s-a reconfirmat că drumul e lung şi raportarea la un singur sistem reprezintă, de fapt, o dovadă specifică autolimitării. Dezvoltarea personală se obţinee prin cel puţin 9 sisteme combinate, din nou, în teorie şi practică.

Morala ar fi că tindem să vedem copacii şi nici măcar nu ne imaginăm că pădurea ar putea ascunde fluturi. Da, fluturi, genul acela de fluturi pe care, dacă îi simţi în stomac, s-ar putea să te facă fericit.

Femeia în ochii bărbatului, produsul în ochii consumatorului martie 8, 2009

Un post inspirat de prietenele mele de suflet.

 

O femeie singură în Bucureşti este ca un animal domestic teleportat fără voie în junglă. După o scurtă perioadă de acomodare, Ea intră, cu sau fără voie într-o cursă cu obstacole: cursa interviurilor. Aici ocupă postul unui director de HR care încearcă să facă selecţia pentru ocuparea unui post care, în mintea ei, are fişa definită până la ultimul detaliu. Majoritatea intervievaţilor nu depăşesc primul interviu. Motivele sunt întotdeauna biiine întemeiate: unii sunt agramaţi, alţii nu au nici o idee despre maniere, cu unii nu ai nici o şansă în a găsi un subiect de conversaţie. Mulţi dintre ei aşteaptă o mărire de salariu de la primul interviu…

Directoarea de HR este la rândul ei intervievată! Doar că ea e intervievată înainte, în timpul şi după interviuri. Trebuie să aibă mereu manichiura făcută, părul aranjat, hainele bine călcate, să fie înţelegătoare, feminină, bla bla bla. Prin statutul ei de femeie, trebuie să îndeplinească criteriile menţionate. Calităţi care sunt de altfel suficiente pentru ocuparea unui post oarecare, nu întotdeauna cel vizat de ea.

Cursele întâlnirilor sunt de multe ori similare cu procesul de selecţie al produselor şi serviciilor pe care dorim să le introducem în viaţa noastră. Nu există fidelizare on long term dar există perioade ale apogeului mai lungi sau mai scurte.

Dacă viaţa de cuplu bărbat-femeie este aceeaşi cu viaţa de cuplu consumator-produs, atunci care dintre ele are o durată mai mare de viaţă şi cum ne putem aştepta ca prima să funţioneze atunci când cea de a doua este atârnată de un fir subţire de aţă?

Una, dos y tres martie 4, 2009

Acelaşi lichid rubiniu se scurge azi într-un alt pahar. Bulele vesele se ridică la suprafaţă în cadrul unui joc seducător incert. Prima înghiţitură a tulburat-o şi am văzut-o tresărind uşor. Madlena ei pare ceva mai pasională decât cea clasică, proustiană. În spatele ochilor ei prea mari se derulează lent imagini pe care mi-aş dori să le cunosc şi eu. Nu am curajul să o întreb nimic, nu vreau să îi întrerup ritualul sacru. Mă alarmează însă privirea aceea ce pare pierdută. Eram obişnuită cu vocea sigură, enervantă şi cu povestirile ei fără de sfârşit. Nu aflasem, în atâta timp de când o cunosc, că tăcerea o prinde atât de bine. Aş vrea să tacă mai des şi apoi să mă facă să înţeleg ce e în spatele tăcerii.

M-am ridicat uşor de pe scaunul incomod şi am plecat. Nu ştiu dacă am făcut bine lăsând-o singură acolo, fără să îi spun nimic. Nu am vrut să o extrag din starea aceea de reverie ciudată. Înainte să deschid uşa barului obscur, abia descoperit, am văzut chelneriţa îndreptându-se spre masa de la care mă ridicasem. A vrut să ridice sticluţa goală ce se afla lângă paharul ei. Am văzut cum o opreşte violent, fără să îi spună nimic, de parcă sticluţa goală era chiar mai importantă decât paharul. Chelneriţa s-a îndepărtat nervoasă.

Incredibil februarie 24, 2009

E incredibil cum viaţa se joacă degajată cu noi. Cum nu ştim să apreciem lucrurile din jur, cum înţelegem oamenii în mod greşit, cum ne rămâne un nod în gât atunci când vocea de la capătul firului e rece şi cordială.

E incredibil cum raţiunea nu e capabilă să ne scoată din orice impas.

E incredibil cum nu orice întrebare îşi are răspunsul în rânduri de cerneală, cum sunt întrebări cărora refuzăm să le dăm un răspuns la momentul în care ne dăm seama că există. Cum atunci când nu găsim răspunsuri ne prefacem că nu există întrebări.

E incredibil.

Le mal du siècle februarie 18, 2009

Dacă vom avea curajul să mergem dincolo de gesturile nesigure, de conversaţiile acide, dincolo de orgolii şi neputinţă, de complimente sau jigniri, dacă vom păşi mai departe de jocurile dibace de cuvinte, vom descoperii că la finalul drumului se află mereu oameni dezbrăcaţi. Nu hainele sunt cele ce lipsesc, ci mecanismele fictive de autoapărare. Capacitatea de folosire  a uneltelor este întotdeauna utilă. Abilitatea de manevrare  a cuvintelor se transformă adesea într-o armă periculoasă chiar şi în mâinile adulţilor aparent responsabili. În acest context, goliciunea şi mai ales, asumarea ei, apare ca un act de curaj.

Schimbarea sistemelor de referinţă generează modificări ale hărţilor mentale. Reticenţa faţă de schimbarea sistemelor de referinţă încetineşte evoluţia. Identificarea unui sistem comun, deschis, cu o capacitate ridicată de adaptare la schimbare este un caz izolat care odată identificat merită exploatat. Sunt o admiratoare declarată a operelor lui Alfred de Musset. Nu cred însă ca Lettre a Lamartine ar exista astăzi dacă versul domol al lui de Musset nu ar fi întâlnit rigiditatea contesei Dudevant. Îmbinarea fizică şi epică a celor doi este, fără îndoială, o mărturie a utilităţii goliciunii.