Viata, aglomeratie, tinerete. Baroc si neomodernism. Impresionism si arta contemporana. Batrani in carucior cu rotile. Masini luxoase. Magazine scumpe. Tineri care se saruta in mijlocul strazii. Cafenele sclipitoare. Femei imbracate in Dior. Biserici care te fac sa ii multumesti lui Dumnezeu pentru ca ti-a dat viata. Gradini care te fac sa te inchini in fata perfectiunii naturii. Cersetori cu ochi pierduti. Dansatori in piete publice. Violoncel si chitara. Suveniruri kitch-oase. Depravare morala. Veneratie religioasa. Amintiri ale unei iubiri pe care nu o mai inteleg. Parfum scump plutind in aer. Mii de fotografii. Impresia ca oamenilor chiar le pasa. Amintirea unei croaziere pe Sena. Lumini si umbre. Nepasare in diversitate. Viata, miscare, tinerete.
Scrisoare pentru Mos Craciun septembrie 28, 2007
Draga Mosule,
Stiu ca mai e mult pana in ziua de Craciun dar scriu de acum in speranta ca scrisoarea mea sa ajunga printre primele si astfel, macar anul acesta, sa primesc cadourile dorite.
Imi doresc sa primesc ruxacul cel nou pe care ti l-am cerut cand eram clasa a treia si ai uitat sa mi-l aduci.
Imi doresc inelul cu piatra alba sclipitoare pe care mi-a spus mama ca mi-l vei aduce cand aveam 6 ani, cand m-a pus sa imi arunc inelele din tinichea pentru ca ruginiseara… Si am plans, si mi-a promis un inel nou.
Te rog mult, da-mi anul acesta drept cadou o tabara la munte, alaturi de colegii din clasa a VIII-a, da-mi tabara aia in care am vrut eu mult sa merg si nu m-am dus.
Mosule, sa nu uiti iar sa imi aduci o pereche de pantofi noi, ca ai Mariei de la 9 C, pantofi cum aveau toate fetele dragute din liceu.
Sau poate mai bine, nu-mi aduce nimic, uita de tot ce ti-am cerut. Mai bine da timpul inapoi, si fa-ma iar mica, mica-mica, atunci cand nu aveam nevoie de toate prostiile astea materiale, cand ma multumeam cu o vafa sau cu o amandina sau cu o Cola la 0,25 de la cofetaria din coltul strazii bunicii.
Cat la suta din noi e realitate? septembrie 28, 2007
Traim intr-un anumit fel pentru ca asa ne-am obisnuit. Ne plac anumite lucruri pentru ca ne-am obisnuit cu ele. Ne devin prieteni oamenii care ne stau in apropiere. Ne casatorim cu persoana cu care petrecem ceva timp si nu ni se mai pare totul normal fara ea. Ce e normalul asta? Hotaram noi normalitatea sau e un dat ontic? Ne nastem intr-un mediu abiotic, biotic, social care ne influenteaza pe noi si pe care, la randul nostru il influentam. Care e insa raportul celor doua influente? Ar mai fi 1% din personalitatea noastra aceeasi daca ne-am fi nascut la Polul Nord in secolul XVII? Persoana care sunt azi, acum, va mai exista si maine? Fluctuatiile de mediu ne influenteaza enorm. Ce s-ar intampla cu noi daca asupra sistemului ar aparea o influenta neasteptata cu actiune pe termen lung? Cine as mai fi daca as avea un accident, mi-as pierde memoria si m-as trezi maine in America? Ce limba as vorbi? In ce limba as gandi? Cat la suta din mine cea de azi ar mai exista?Toate intrebarile trimit la una mult mai profunda – Suntem produse ale mediului in intregime sau exista un dat inalterabil? Si daca raspunsul nu il gasesc in religie si daca alternativele oferite de filosofie sunt prea numeroase pentru a putea alege, ce e de facut?
Mi-e dor si doare septembrie 21, 2007
Si daca dupa tot ce ti-am spus n-ai inteles nimic, de fapt trebuia sa simti, nu sa-ntelegi
Daca dupa tot ce am facut, nu-nsemn nimic pentru tine, de ce nu vrei sa ma dezlegi?
Sa plang nu-ncerc, sa-ncerci nu stii, sa stiu nu vreau, sa vrei nu poti, dar au secat toate cuvintele si nu mai stiu decat ca mi-e dor si doare. Dor si doare.
Si daca atata timp a trecut aproape fara rost, de fapt totul are rost, fara sa stim
Dac-atatia ochi s-au inchis incet, incet peste mine, de ce ne-ajuti sa ne mintim?
Sa uit nu-nvat, sa-nveti n-ascuti, s-ascult nu pot, sa poti nu vrei
Mi-au secat toate cuvintele si nu mai stiu decat ca mi-e dor si doare.
Mi-au secat toate cuvintele… daca stau sa ma gandesc bine, ar mai fi totusi cateva cu care o sa-ncerc sa-ti spun ce se-ntampl-acum cu mine
Am auzit ca daca te uiti la ceas la fix inseamna ca te iubeste,
Si-atunci ma uit la ceas intr-una
Gandindu-ma ca asa o sa te-aduc in viata mea, poate
Mi-au secat cuvintele, toate. Mi-e dor si doare. Dor si doare.
Actul II: If you do not drink too much, than you think too much septembrie 20, 2007
Deja au trecut mai mult de trei saptamani de cand sunt in Kortrijk, de cand sunt un student Erasmus. E extraordinar, poti vizita de aici o multime de tari, te poti distra in orice fel doresti. Sunt peste o suta de studenti Erasmus care creeaza un mediu interesant. In plus, comunicarea cu studentii belgieni te ajuta sa intelegi diferentele dintre pattern-urile culturale. Profesorii sunt deschisi fata de orice discutie, idee, subiect.
Dar… fireste ca exista un dar… e cel mai rece mediu pe care l-am cunoscut vreodata… Fiecare persoana e interesata numai de propria sa bunastare. Suntem amabili, vorbim frumos pentru a avea grija de imaginea noastra. Dar ii pasa cuiva de marocanul cel nou care are probleme de integrare? Sau de italianul care nu stie limba engleza? NU. Fie te integrezi, fie nu. Oricum nu ii pasa nimanui. Cu unul in plus sau cu unul in minus, tot aia e… Afectiune, caldura sunt cuvinte de-a dreptul absurde pentru studentii Erasmus. Dincolo de prieteniile legate de petreceri nu e nimic. Probabil deja suntem prea batrani pentru a ne lega de necunoscuti atat de repede.
Astfel, studentul silitor si venit aici cu ganduri marete are doua alternative – to drink too much ot to think too much. Ambele variante sunt necastigatoare, desigur. Fie iti pasa, fie nu. Fie iti pasa prea mult, fie nu iti pasa deloc. Variantele intermediare nu pot supravietui. Si nici cele doua exteme nu pot fi combinate eficient. Ce e de facut? Probabil ar trebui sa intrebam un inginer:)
Actul I: Pass me de beer, please… septembrie 20, 2007
Prima saptamana ca Erasmus am fost socata de cat de usor te poti izola intr-o lume lipsita de diferente culturale. Care e catalizatorul? Berea sau uneori vinul. Uneori Martiny. No Martiny, no party… Si asa, nu mai distingi ungurul de roman si spaniolul de finlandez. Se adauga o atitudine de total neinteres fata de ceea ce e in jur sau fata de cei din jur. Sa spunem, genul de atitudine specifica pentru primul an de liceu. Rezultatul? In afara de dureri de cap, accidente de circulatie si dinti sparti iti dai seama ca nu limba sau nationalitatea unesc un popor, ci habitusurile sociale sau mai bine spus tendinta de extrovertire generata tocmai de schimbarea mediului. Altfel spus, oamenii isi schimba atitudinea fata de viata atunci cand se gasesc intr-un mediu necunoscut dar primitor. E ca si cum ai fi pe scena 5 luni si poti interpreta ce personaj vrei tu… singura regula este ca dupa cinci luni sa eliberezi scena si sa iti aduci aminte care e actorul si care e personajul. Daca faci distinctia asta, esti un om fericit. E frumos sa fii erasmus… daca tii cont de regulile astea si daca ai o asigurare de sanatate considerabila.
Urmeaza statia Kortrijk, cu peronul pe partea stanga septembrie 13, 2007
26 august 2007, ora 7:00, Aeroport Baneasa proaspat modernizat. Sute de oameni se tot intreaba intr-o ingramadeala de neimaginat unde trebuie sa faca check-in-ul.
8:15 – ma indrept spre o poarta care urmeaza sa ramana in urma mea. Ma uit in spate si vad prea multa ceata. Mai bine ma uit inainte.
9:00 – de ce nu ma mir ca pana si avioanele au intarziere in Romanica.
10:00 – abia in Koeln, ma dor urechile, capul, sunt ametita si ma simt ca un copil aflat la prima excursie cu autocarul.
12:00 – Charleroi, astept bagajele, vin bagajele, iau bagajele, caut iesirea, gasesc iesirea, ma urc intr-un autocar si sper sa ajung undeva.
13:00 – Gara Bruxelles – arata de o suta de ori mai bine decat aeroportul Baneasa. Nu stiu de unde sa cumpar bilet, nu stiu unde sunt trenurile… Ce gara e asta fara trenuri? Nu pot sa mai duc bagajele. Ce gara e asta fara trenuri?
13:45 – in tren e urat, miroase ciudat si nu stiu unde ma duce. Controlorul nu prea stie franceza, nu stie engleza, nu stiu ce naiba stie… Aflu unde trebuie sa cobor.
14:34 – Kortrijk. Am ajuns dar nu stiu in ce parte sa o iau. Nu pot sa ma bucur, sunt prea speriata inca. Imi explica un domn in ce parte e casa de bilete. Sunt transpirata toata, abia vorbesc, abia respir dar el nu se ofera sa ma ajute cu bagajul..
15:00 – O mana calda se intinde in fata mea. Am ajuns… undeva
In sala de spectacol, in spatele cortinei septembrie 11, 2007
De fiecare data cand merg la teatru imi imaginez ce fac actorii inainte de ridicarea cortinei. Fac ultimele pregatiri? Exerseaza? Sunt emotionti? Sunt nervosi? De fiecare data cand am jucat pe scena unui teatru am intrat din lateral… Nu am avut ocazia sa vad cortina in fata mea, sa stiu ca in spatele ei se afla sute de oameni si sa stiu ca la ridicarea cortinei ma voi afla in fata lor, ca ma vor aplauda si ca voi fi cat se poate de expusa. E vorba de 30 secunde in care actorul se transforma in personaj. Toti suntem actori si ne lovim de momentul acesta in fiecare zi dar la o intensitate mai mica. Fiecare dintre noi are cortina sa care separa eul de sine, femeia incantatoare de fetita frustrata, barbatul galant de baietelul speriat, managerul competent de batranul depasit de tehnologie. Nu putem cunoaste o persoana decat atunci cand putem intra cu ea dupa cortina, inaintea unei piese de teatru.
