Oamenii sunt dezamăgiti de ceva sau de cineva atunci când produsul/serviciul/persoana la care se raportează nu se ridică la aşteptările lor. Practic, formăm modele si stereotipuri în care dorim să încadrăm fiecare element cu care intrăm în contact. Atunci când întâlnim ceva ce nu intră în categoria aşteptată sau nu intra în nici o categorie, suntem nemulţumiţi. Sentimentul de frustrare şi anxietate nu îl vom avea niciodată vis-a-vis de o întâmplare fortuită sau faţă de o persoană de la care nu avem nici un fel de aşteptări.
Altfel spus, dacă nu fixăm nici un fel de referinţă pentru un element, nu ne vom situa în nici o poziţie faţă de acesta. Desigur, această distanţare de obiect nu este o situaţie dezirabilă. Ideal este să fixam corect referenţialul. Care sunt factorii ce ne îndemnă cum să ne raportăm la lumea în care trăim?
Atunci când încercăm un produs nou, este posibil să ne fixăm un anumit referenţial datorită campaniilor de publicitate ce promovează respectivul produs. Dacă aşteptările sunt satisfăcute, există posibilitatea să mai folosim produsul respectiv pe viitor. Dacă aşteptările noastre nu sunt satisfăcute, cu siguranţă îi vom îndemna şi pe alţii să nu încerce măcat produsul respectiv. În ciuda politicii de promovare, distribuţie şi chiar şi preţ, referenţialul este fixat în raport cu produsul de bază.
Atunci când cunoaştem o persoană nouă, este posibil să ne raportăm la aceasta în funcţie de contextul în care am întâlnit-o, de vârsta şi educaţia pretinse, de grupul de prieteni în care se situează. În scurt timp vom vedea dacă ne-am raportat corespunzător la sau nu la persoana respectivă. Întrucât referenţialul va fi abia schiţat, va fi foarte simplu să îl modificăm ulterior.
Ce se întâmplă atunci când obişnuim să ne raportăm într-un anumit fel la un produs/persoană şi descoperim că undeva s-a produs o eroare? Există mai multe opţiuni – fie produsul/persoana a suferit anumite modificări, fie referinţa a fost fixată greşit de la bun început. Tind să cred că de cele mai multe ori se aplică a doua variantă.
Omul este prin natura sa o fiinţă care evaluează. Susţin cu tărie Teoria Prorotipurilor ce rezolvă impasul platonician. Dar dacă această teorie este extrem de utilă în practică prin eliminarea definiţiilor tipice paradigmei clasice, cum putem ieşi din impasul evaluarii eronate? Ce se întâmplă atunci când greşim referenţialul? Putem considera că fiecare eroare duce la un nou adevăr sau asumpţia popper-iană ne reorientează spre teoriile clasice? Temă pentru acasă!:)
