Şoc cultural, obiectul şi subiectul sau poate chiar ar fi fost sa fie? iulie 30, 2008

După aproape un an de când a început cea mai intensă perioadă a vieţii mele, am impresia că ştiu exact ce s-a întâmplat cu mine. Acum ştiu că pe parcursul celor 5 luni petrecute în Belgia am străbătut celebra curbă de integrare. Pe atunci nu stiam cât este de celebră. Acum ştiu că până şi eu, oricât de raţională îmi plăcea să cred că sunt, am fost depăşită de toate schimbările ce s-au petrecut în jurul meu. Fizic şi psihic.

Plecând cu ideea bine împământenită că trebuie să îi observ pe ceilalţi, am ajuns să mă implic în experiment. Apoi am uitat de experiment. Obiectul s-a transformat în subiect. Subiectul a uitat de obiect.

Uitându-mă peste rândurile scrise atunci, mă bucur nespus că lucrurile s-au întâmplat aşa. Voi avea timp toată viaţa pentru a mă repoziţiona pe locul strâmt al cercetătorului.

Regretele rămase sunt aceleaşi pe care le am pentru orice sfârşit. Nu sunt genul de persoană care acceptă cu uşurinţă schimbarea. Mai bine spus, mă sperie teribil dacă nu sunt eu catalizatorul ei.

Uneori mi-e teamă totuşi că regretele acestea au o altă natură. Uneori mi-e teamă că ar fi fost să fie şi nu am fost destul de curajoasă pentru a lupta.

Ce se întâmplă cu râul dacă nu are destulă putere pentru a îşi devia traseul? La întrebarea asta ai uitat să îmi răspunzi.

Un brindis pentru toate defectele iulie 12, 2008

Ridicam mereu un pahar pentru viitor sau pentru fericire, pentru succese măreţe sau pentru idealuri de neatins. Astăzi vreau sa ţin un toast. Nu, mai bine un brindis. Un brindis fără rochie de seară şi zâmbet pr-istic. Fără panglici de păr blond sau castaniu, fără costume simandicoase din lână amestecată cu in şi caşmir. Un pahar în care vreau să înec orice urmă de sinceritate şi vulenrabilitate. Un brindis pentru frustare şi regret. Un brindis pentru toate rătăcirile şi toate tresăririle. Un toast pentru nevoia permanentă de echilibru. Pentru toate zâmbetele false, pentru fiecare cuvânt rostit pentru a fi rostit. Pentru dispreţ şi autoflagelare. Pentru momentele în care vrei să urli DA şi nu faci decât să şopteşti nu. Pentru voci răguşite care nu spun nimic. Pentru alb şi negru. Pentru toate măştile purtate numai o singură dată. Pentru egoismul pe care nu îl recunoaştem. Pentru mecanismele de autoapărare care nu fac decât să lovească cu răutate în toţi cei din jur. Pentru lipsa de timp. Pentru lipsa de voinţă. Pentru excesul de voinţă. Pentru dificultatea de a le accepta. Pentru lipsa de verticalitate în a ni le asuma. Pentru momentul surd în care le acceptăm. Pentru durerea cu care ridicăm paharul. Un brindis.