Lupta cu instituţiile bancare din România ianuarie 25, 2009

Sunt convinsă, ca noi toţi de altfel, că serviciile bancare au un grad de utilitate considerabil. Viaţa e mai uşoară, în general, datorită cardurilor de credit sau debit, datorită serviciilor de Internet Banking şi chiar graţie creditelor. Deficitar, însă, e nivelul de pregătire al personalului bancar şi sistemul logistic al băncilor. Părerea, oricât de personală ar fi, se bazează pe experienţe demne de luat în seamă.

După ce în urmă cu un an, a trebuit să dau 7 telefoane la call-center-ul BRD Societe Generale pentru a îmi verifica soldul, din afara ţării şi pe cheltuiala mea, acum mă bucur de statutul de datornic, în toate rapoartele băncilor din România. S-a întâmplat asta pentru că mi-a fost furat cardul şi deşi era vorba de un cont debitor, BRD a permis plăţi chiar şi când soldul era zero. Problema fundamentală a fost de fapt aceea că deşi am anunţat faptul că respectivul card fusese furat, el nici măcar nu a fost blocat. Când am depus contestaţia la onorabila bancă, aceasta a fost respinsă pe motiv că apelul meu, în care anunţam furtul cardului, nu a fost găsit.

Cum a tratat personalul BRD cazul meu? Cu maximă insistenţă, dar nu pentru a mă ajuta să găsesc o soluţie, ci pentru a mă convinge să îmi plătesc datoria. Am primit telefoane, e-mail-uri, sms-uri, toate pe un ton imperativ şi cu un singur mesaj consistent: PLĂTEŞTE! Problemă şi rezolvarea ei nu a contat niciodată. Clientul e vinovat, prin urmare, clientul trebuie să plătească. Cea mai deficitară orientare comercială…

La finalizarea sesiunii de mesaje imperative, am fost anunţată că nu am fost trecută în baza datornicilor şi că nu voi mai primi nici un fel de ajutor din partea băncii BRG SG, şi de fapt, nu voi primi niciodată un credit în România.

Două săptămâni mai târziu, cardul meu în lei, tot BRD, a fost capturat de un bancomat. La call-center am primit un răspuns la care ar fi trebuit să mă aştept – până când nu voi plăti datoria în euro, nu voi putea beneficia de un alt card în lei.

Timp de o lună, am folosit direct serviciile sucursalelor BRD. M-am lovit de programul inflexibil, personalul supărat pe viaţă şi plata unui comision usturător.

În urmă cu o săptâmână, m-am decis să caut o alternativă. Am deschis un cont la ING Bank, una din puţinele bănci cu program zilnic până la ora 19:00.

Contul pe care l-am ales era de tip depozit, cu un card ataşat. Dobândă promisă era de 10%, dobândă practicată cam de toate băncile din lipsă de lichidităţi. Am întrebat, fireşte, dacă mi se calculează dobânda anual sau lunar. Răspunsul domnişoarei de la agenţia bancară a fost incredibil: dobânda se calculează zilnic şi se adună la final de lună. Eu: Adică pentru fiecare zi eu voi primi 10% din suma din cont? Domnişoara: Exact, iar la finaul lunii se adună dobânzile zilnice. Eu: Super. Deci, dacă eu am timp de 30 zile 10000 lei în cont, la finalul lunii voi primi 30000 dobândă? Întradevăr, aveţi servicii foarte bune la ING! Domnişoara: Da, adică nu… adică da… adică…

Nu a fost deloc un sentiment reconfortant cel datorat aflării lipsei de competenţă într-o altă instituţie bancară decât BRD SG…  Am folosit serviciile a 3 bănci până acum şi nu am identificat nici un avantaj competitiv al uneia dintre ele. Este foarte trist însă faptul că situaţia este gri în spatele unor spot-uri publicitare în care băncile joacă rolul Zânei Măseluţă. Şi poate chiar mai trist e că ne aflăm la momenul în care, cel puţin cardul bancar, a devenit o condiţie sine qua non pentru persoanele ocupate.

Studenţii FCRP, Anul i ianuarie 17, 2009

În ultimele 2 săptămâni am avut plăcere să aflu că băncile din România ar trebui să realizeze sisteme de creditare a studiilor în străinatate şi eventual un card pentru minori cu un cont gestionat de părinţi. Am mai aflat si că România ar putea da lovitura în următorii ani printr-o serie de cosmetice bio adresate femeilor şi patrupezilor din dotare. Am văzut Tropicana relansându-se pe piaţa din România cu şanse reale de succes. În plus, am avut ocazia de a mă întreba în ce măsură un consumer magazine creşte vânzările producătorilor de mobilier. Am aflat şi cine stabilişte preţul pentru protezele medicale. M-am convins că bijuteriile fantezie autohtone au şanse zdravene să ia din cota de piaţă a colosului Meli Melo. Toate aceste idei au fost argumentate serios de studenţii din anul I ai Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, promoţia 2008 -2011. Şi nu oricum, ci prin calcule de fezabilitate, analize SWOT, funcţii manageriale, mock-up-uri, comunicate de presă, celule de criză, chestionare, focus-grupuri, multă muncă şi la fel de multă pasiune.

Felicitări tuturor, nu pentru rezultatele obţinute, ci pentru efortul de a transpune teoria în practică.

Relaţii, fiinţă şi existenţă ianuarie 15, 2009

Pe măsură ce anii trec, oamenii tind să mute accentul de la fiinţă la existenţă în alegerea tovarăşilor de compartiment. Dacă la 15 ani fiinţa alterităţii este cea care atrage şi uneşte, după încă 10, existenţa e singura ce contează.

Îmi amintesc că atunci când eram în liceu, existau fel de fel de perechi şi simpatii. Nu pentru că 2 persoane aveau prea multe în comun, ci pentru că apărea la un moment x. un element chimic care îi unea. Îi putem spune, fără mari erori, Mitul Zburătorului.

Azi citesc cărţi despre cupluri şi relaţii, descoperind că oamenii se aleg în funcţie de complementaritate şi avantajele pe care şi le oferă reciproc. Îmi place foarte mult că Z mă respectă şi mă înţelege sau Ştie cum să mă facă să mă simt în largul meu sunt doar câteva din frazele standard pe care indivizii le afirmă cu plăcere despre persoana de lângă. Altfel spus, iubirea e condiţionată de comportamentul celuilalt în raport cu sinele.

Nu aş putea accepta existenţa vehiculatului sentiment de iubire decât independent de interacţiune. Nu admit că este imperios necesar ca faptele unei persoane să îţi imprime un feeling, poate doar o acţiune. Altfel spus, cred că iubirea adevărată apare atunci când apreciezi fiinţa unui altul, aşa cum e ea, independentă de tine, fără imboldul de a schimba sau de a relaţiona. Oamenii sunt însă egoişti şi incapabili de a fi şi fericiţi făcând asta.

Que deviennent les valses de Vienne? ianuarie 10, 2009

Între conservatorism şi avangardă, în ritmuri de Mozart şi cu elemente de baroc, Viena reuşeşte totuşi să fie primitoare. Clădiri imense, pieţe mari, magazine aerisite. Peste tot, senzaţia de grandoare se impune fără a întâmpina vreun tip de dificultate.

 La -9 grade, Dunărea îngheţată a speriat până şi sincerele lebede.  Fosta capitală a Imperiului Austro-Ungar a aşteptat sărbătorile, şi în acest an, cu vin fiert şi expoziţii de pictură. Concurentul Versailles-ului a primit zeci de mii de vizitatori iar Roata Prater-ului s-a rotit în continuu.

Centrul a purtat haine roşii. Magazinele au avut reduceri. Localnicii au zâmbit fad. Rezistenţa în faţa schimbării s-a văzut pe feţele tuturor. Valsurile lui Strauss au răsunat în toate cafenele spaţioase.

Sentimentul de intimidare se poate citi în ochii fiecărui turist. E greu să nu te simţi mic de fiecare dată când simţi aerul conservator al Vienei.

Un peu trop flash et un peu trop kitsch, je crois se aude din spate vocea unei doamne slăbuţe, pe la 40 ani, cu părul blond, tăiat drept, cu o băscuţă verde pe cap. Amica ei o aprobă şi priveşte globurile din beculeţe roşii, ce luminează MariaHilferstrasse.