In sala de spectacol, in spatele cortinei

Cristina Galalae

Sistemul şi supravieţuirea martie 27, 2009

Categorisit la Repetitii, Uncategorized — cristinagalalae @ 12:35 am
Tags: , ,

Fiecare sistem din care se întâmplă să facem parte  la un moment tO, are propriile sale reguli. Fiind o organizaţie anterioară apartenenţei noastre la structurile sale, regulile de funcţionare pot fi diferite faţă de propriile principii. Având scopul de a îndeplini anumite obiective în cadrul sistemului despre care vorbim, ne putem afla în situaţia în care suntem obligaţi să înţelegem sistemul şi să ne adaptăm la acesta. Un sistem integru va avea reguli integre. Unul pervers va presupune un procent de perversitate. Ce putem face dacă sistemul în care plonjăm e diametral opus aşteptărilor noastre şi modului nostru de a gândi? Cea mai simplă variantă ar fi căutarea unui alt mediu. O soluţie de compromis e abordarea unui comportament specific environmentului. O soluţie pe care o consider de inacceptat e schimbarea la 180 grade pentru atingerea obiectivelor.

Verticalitatea e singura valoare care ne-ar putea ghida spre un răspuns, în teorie şi în practică.

Azi mi s-a reconfirmat că drumul e lung şi raportarea la un singur sistem reprezintă, de fapt, o dovadă specifică autolimitării. Dezvoltarea personală se obţinee prin cel puţin 9 sisteme combinate, din nou, în teorie şi practică.

Morala ar fi că tindem să vedem copacii şi nici măcar nu ne imaginăm că pădurea ar putea ascunde fluturi. Da, fluturi, genul acela de fluturi pe care, dacă îi simţi în stomac, s-ar putea să te facă fericit.

 

Femeia în ochii bărbatului, produsul în ochii consumatorului martie 8, 2009

Categorisit la Satire — cristinagalalae @ 7:10 pm

Un post inspirat de prietenele mele de suflet.

 

O femeie singură în Bucureşti este ca un animal domestic teleportat fără voie în junglă. După o scurtă perioadă de acomodare, Ea intră, cu sau fără voie într-o cursă cu obstacole: cursa interviurilor. Aici ocupă postul unui director de HR care încearcă să facă selecţia pentru ocuparea unui post care, în mintea ei, are fişa definită până la ultimul detaliu. Majoritatea intervievaţilor nu depăşesc primul interviu. Motivele sunt întotdeauna biiine întemeiate: unii sunt agramaţi, alţii nu au nici o idee despre maniere, cu unii nu ai nici o şansă în a găsi un subiect de conversaţie. Mulţi dintre ei aşteaptă o mărire de salariu de la primul interviu…

Directoarea de HR este la rândul ei intervievată! Doar că ea e intervievată înainte, în timpul şi după interviuri. Trebuie să aibă mereu manichiura făcută, părul aranjat, hainele bine călcate, să fie înţelegătoare, feminină, bla bla bla. Prin statutul ei de femeie, trebuie să îndeplinească criteriile menţionate. Calităţi care sunt de altfel suficiente pentru ocuparea unui post oarecare, nu întotdeauna cel vizat de ea.

Cursele întâlnirilor sunt de multe ori similare cu procesul de selecţie al produselor şi serviciilor pe care dorim să le introducem în viaţa noastră. Nu există fidelizare on long term dar există perioade ale apogeului mai lungi sau mai scurte.

Dacă viaţa de cuplu bărbat-femeie este aceeaşi cu viaţa de cuplu consumator-produs, atunci care dintre ele are o durată mai mare de viaţă şi cum ne putem aştepta ca prima să funţioneze atunci când cea de a doua este atârnată de un fir subţire de aţă?

 

Una, dos y tres martie 4, 2009

Categorisit la Drame — cristinagalalae @ 10:32 pm

Acelaşi lichid rubiniu se scurge azi într-un alt pahar. Bulele vesele se ridică la suprafaţă în cadrul unui joc seducător incert. Prima înghiţitură a tulburat-o şi am văzut-o tresărind uşor. Madlena ei pare ceva mai pasională decât cea clasică, proustiană. În spatele ochilor ei prea mari se derulează lent imagini pe care mi-aş dori să le cunosc şi eu. Nu am curajul să o întreb nimic, nu vreau să îi întrerup ritualul sacru. Mă alarmează însă privirea aceea ce pare pierdută. Eram obişnuită cu vocea sigură, enervantă şi cu povestirile ei fără de sfârşit. Nu aflasem, în atâta timp de când o cunosc, că tăcerea o prinde atât de bine. Aş vrea să tacă mai des şi apoi să mă facă să înţeleg ce e în spatele tăcerii.

M-am ridicat uşor de pe scaunul incomod şi am plecat. Nu ştiu dacă am făcut bine lăsând-o singură acolo, fără să îi spun nimic. Nu am vrut să o extrag din starea aceea de reverie ciudată. Înainte să deschid uşa barului obscur, abia descoperit, am văzut chelneriţa îndreptându-se spre masa de la care mă ridicasem. A vrut să ridice sticluţa goală ce se afla lângă paharul ei. Am văzut cum o opreşte violent, fără să îi spună nimic, de parcă sticluţa goală era chiar mai importantă decât paharul. Chelneriţa s-a îndepărtat nervoasă.