Am primit pe mail, ca spam desigur:
În apartamentul de deasupra celui in care locuiesc, isi au resedinta un El si o Ea. O pereche dubioasa, ar spune mulţi. Victime ai societaţii în care trăim, ar spune alţii.
El e un tip pe la 30 ani. Ea e o tipa tinerică, dar nu îndrăznesc să îi presupun vârsta pentru că noi femeile nu prea ne-o arătăm. Amândoi lucrează. Locuiesc împreună de cel puţin 3 ani. Mult timp am crezut că sunt căsătoriţi. Pleacă uneori împreună dis de dimineaţă. Alteori pleacă separat, alteori el nu pleacă deloc. Se întorc foarte târziu acasă, au funcţii de management, amândoi. Ceea ce mă uimeşte foarte tare este însă atitudinea pe care o au unul faţă de altul: fie se ceartă, fie discută despre serviciu. Nu i-am văzut niciodată zâmbinu-şi cald sau spunându-şi lucruri frumoase. Nu i-am văzut sărutându-se fugitiv de la revedere.
Uneori ies seara în oraş. Ea e atent coafată, el are costume impecabile. Pe drumul de la scară, la maşină, de regulă vorbesc la telefon. Nu unul cu celălalt, desigur.
Azi i-am văzut în pizzeria de vis-a-vis. Statăeau la o masă retrasă. Nu am avut cum să nu aud cum ea îi explica lui că a cunoscut un coleg la serviciu… Nu am putut să nu mă gândesc cât va dura până când relaţia ei cu acel coleg va ajunge ca relaţia EI cu El.
Ideea povestii se lega fireşte de tendinţele carieriste ale tinerilor de azi, tendinţe care duc adesea la dezrădăcinarea valorilor tradiţionaliste specifice familiei. Ce anume mă determină să mă opresc asupra poveştii celor 2? Inducerea maselor într-o anumită direcţie, printr-un canal sau un altul, în funcţie de evenimentele sociale ale momentului. Azi suntem pro carierism, mâine împotriva… azi apreciem femeile de carieră, maine le blamăm… ideile sunt sau nu ale noastre… grupurile de influenţă şi presa dictează mult prea mult opinia publică.
Mi-aş dori să întâlnesc mai mulţi oameni care gandesc singuri şi se comportă conform valorilor proprii… Nu e o constatare noua dar, din când în când, trăim în iluzia adeveririi confesiunilor.
