În urmă cu mai bine de un an am urmat un curs intitulat Buseiness Ethics, susţinut de un profesor extraordinar care a fost pe rând pastor, om de afaceri şi profesor. Abia zilele astea am înţeles că ar fi nevoie de module similare în orice şcoală de comunicare, marketing etc. Deşi, acolo unde pământul e plin de nisip, degeaba plouă, tot nu înfloresc lalele.
Discuţia despre etică o plasez în contextul vieţii lui MJ, în contextul dispariţiei lui MJ, în contextul în care o armată de oameni s-a îmbogăţit de pe urma unui brand global. Nu poţi să nu te întrebi cum omul care a avut cele mai multe hit-uri no. 1. din istoria muzicii, omul care a semnat primul contract pentru utilizarea imaginii sale în scopuri publicitare, omul care a strâns 50 milioane de euro pentru copii din Africa dintr-un singur single, în fine, omul superlativelor absolute, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă plătind datorii. La fel, nu poţi învinui un geniu al tuturor timpurilor pentru că nu are cunoştinţe de gestionare a fondurilor. Şi nici nu poţi să îl învinuieşti că a externalizat orice activitate care nu se intersecta cu muzica.
Mă pot revolta faţă de ce s-a întâmplat cu artistul-brand, cu promotorul nerecunoscut al story-telling-ului. Nu pot însă deloc să vorbesc liber despre omul care m-a determinat să învăţ limba engleză când eram copil, numai pentru a îi înţelege versurile. Nu pot să vorbesc despre cartea lui autobiografică – primul volum pe care l-am citit cap coadă dar pe care nu am avut posibilitatea de a mi-l cumpăra. Mi-e greu să îmi amintesc de emisiunea radio săptămânală pe care o ascultam cu respiraţia tăiată alături de sora mea.
O lume întreagă poate să vorbească şi să scrie despre Jacko. Mă opresc la a puncta că versurile lui Michael Jackson constituie cel mai bun manual de Etică de până acum.
