Cel mai mult apreciez persoanele care mă fac să mă simt mică fără a îşi dori o secundă acest lucru. Fără cuvinte pompoase, fără discuţii filosofice, fără emfază. Oamenii în faţa cărora prefer să tac decât să spun vreun cuvânt, de teamă să nu pierd ceva pe drum. Sunt oameni care apar rar şi care mă fac să cred, pentru un timp, că lumea nu e chiar entropică. Prezenţa lor nu e dependentă de timp şi de spaţiu, depăşeşte funcţionalul dar şi sentimentul de ataşare. Pentru că ei sunt cei care m-au învăţat să fiu verticală şi atunci când stau întinsă pe o canapea.
