Şi-a pus viaţa în farfurioara ceştii de cafea pe care mi-a oferit-o.
Două ore nu i-au ajuns însă decât sa schiţeze un contur fad din fum de tutun negru. Zidurile lingvistice s-au spart toate, rand pe rând, dărmate de hohote de râs sau de inundaţii la fel de naturale. Compasul a pictat pentru prima dată fără a fi forţat să o facă iar opera de artă nu a îndrăznit să fie simetrică. Răspunsurile nu au acceptat întrebări prealabile iar concluziile au lipsit cu o desăvârşire colorată. Alteritatea a luat locul individualismului şi individualismul a luat locul alterităţii. Proximitate, kinetică, paralimbaj, toate s-au înghesuti într-o ceaşcă de cafea neagră, fără zahăr.
Scaunul gol continuă să spună povestea farfurioarei.
Daca era prin zona, in mod sigur poposeam la aceasta comunicare interculturala… pare chiar ceva deosebit!
Cred ca ocazii in acest sens sunt peste tot. Important e sa avem deschiderea necesara pentru a ne implica in acte de comunicare neasteptate:)