On Failure septembrie 7, 2010

Esecul e un aliment fad, fara gust, fara miros, care provoaca indigestie. Cu cat te-ai intalnit mai des cu el, cu atat il vei putea digera si elimina mai repede. Daca esti inca novice, e posibil sa ramana infipt adanc in stomacul tau si sa te digere el pe tine, mai violent si mai acut decat rechinul lui Page. Orice tratament e o gluma proasta, ca si cum ai inghiti o aspirina pe zi sperand sa te vindeci de neoplasm malign.

Esecul e la fel de insipid ca dispretul. Nu are dramatismul greselii si nici entuziasmul reusitei. Daca eroarea si adevarul se sarbatoresc in pahare de cristal, esecul nu merita nici macar cescute din plastic, de-un leu, de la magazinul din colt.

Mi se pare hilar cum fiecare individ are o suita de esecuri pe care le arunca energic pe tava pentru a ii consola pe cei ce indraznesc sa vorbeasca despre propria angoasa ante- sau -post esec. La fel de penibile mi se par si invatamintele din popor, bazate pe proverbialul sut in partea dorsala ce determina apoteotic o suita nesfarsita de pasi orientati strategic exact in directia corecta. Esecul este, in opinia mea, mult prea intim pentru a il folosi ca exemplu, ca invatamant pentru semenii nostri. Pentru ca esecul, spre deosebire de eroare, nu se poate evalua in functie de criterii univoce, ci e determinat exclusiv de asteptarile individuale.

Altfel spus, e preferabil ca fiecare sa isi pastreze pentru sine indigestiile. Facem schimb de virusi suficient de des oricum…