Oh baby baby it’s a wild world septembrie 30, 2009

Singurele limite reale sunt cele pe care ţi le impui singur.

Când te urci într-un avion şi te ridici de pe sol îţi dai seama că întreg universul la care te raportezi sistematic – locuinţa TA, strada TA, jobul TĂU etc. - este de fapt un punct insignifiant pe o hartă imensă la care în mod normal nu ai acces. Sau nu vrei să ai acces. Sau, mai grav, nu eşti capabil să vrei să ai acces. În momentul acela, când avionul se înalţă, te gândeşti că ai putea călătorii mai mult, ai putea să te muţi chiar în altă ţară, ai putea să faci o mulţime de lucruri dacă ai încerca să dărâmi zidul între micro-universul tău şi lumea reală.

De câte ori însă te-ai gândit că TU, ca individ, nu eşti decât un punct limitat iar cei din jurul tău reprezintă macro-mediul? De câte ori ţi-ai dat seamă că ai putea să înţelegi mult mai multe lucruri dacă nu te-ai mai gândi atât de mult la dezvoltarea TA, la obiectivele TALE, la viitorul TĂU? Câte cuvinte au răsunat pe lângă tine fără să încerci cu adevărat să le înţelegi miza?

De ce vrei să fii turist în ţări străine dacă nu eşti capabil să fii băştinaş în ideile celor din jurul TĂU? Câte pahare s-au golit, câte zâmbete sparte s-au disipat, câte cerculeţe de fum şi-au găsit cuibul în părul tău, câte versuri au zdrăngănit lângă urechea ta ursuză, câte rânduri au alergat în faţa pupilelor tale albe, câte parfumuri s-au stins înainte să atingă nasul tău strâmb, toate, toate fără ca TU să fi avut bunăvoinţa de a le observa măcar?

Singurele limite reale sunt cele pe care ţi le impui singur.

Vechea Smyrna şi deliciile interculturalităţii septembrie 14, 2009

Conferinţa din Izmir mi-a reamintit de ce că mediul academic  este cea mai frumoasă dintre lumile posibile, cum ar spune Leibniz. Într-o încăpere plină de profesori şi conferenţieri, mi-am dat seama, încă o dată, cât este de lung drumul pe care îl am în faţă.

Mai mult decât atât, am avut ocazia de a cunoaşte oameni incredibili şi în afara universităţii, am aflat o mulţime de lucruri despre ţările asiatice şi despre economia Turciei, am vizitat Agora Smyrnei şi bazarul imens al oraşului. Aş putea scrie o carte despre cultura minunată pe care abia am reuşit să o întrezăresc în scurta mea escapadă.

Deliciul calatoriei l-au reprezentat micile probleme care nu au întârziat să apară – privirile insistente, verificările extraprelungite ale paşaportului meu în timp ce orice alt paşaport era verificat în numai două munute, neprocesarea rezervării la hotel, imposibilitatea de a schimba valută în bănci etc.

Fără vreo urmă de egoism, pot spune că cele mai frumoase experienţe  sunt cele în care ne aventurăm fără partener de drum, fie că e vorba de călătorii în interior sau exterior. Şi nu mă refer la interiorul sau exteriorul României.

La 16eme édition du colloque franco-roumain iunie 12, 2009

În perioada 11 – 13 iulie, Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti este gazda un eveniment cu totul deosebit: Colocviul Franco-Român, ajuns la a 16-a ediţie.

Colocviul reuneşte academicieni francofoni ce au în comun mai mult decât admiraţia pentru limba lui Mussett. E vorba de pasiune pentru cercetare şi aplecare amplă către analiză, răbdare în dezbatere şi dorinţă de a te face înţeles. Toate acestea se dezlănţuit lent, ca un vers din  La vie en rose, în incinta impunătoare a unei clădiri cu tradiţie, timp de trei zile, o singura data pe an.

Având onoarea deosebită de a participa la Colocviul Franco-Român, am descoperit o lume nouă ce deţine capacitate de autovindecare. O lume care e capabilă să se recreeze, să se reproducă prin prisma Ideilor fără de sfârşit. Catalizatorul acestor procese e chiar rigoarea care selectează prin forţa sa invizibilă Binele şi Răul, fără a le discrimina. Am convingerea că la această lume s-a raportat Leibnitz când a spus că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile.

Chapeau bas, Mesdames et Messieurs.

Cuplul modern mai 14, 2009

Am primit pe mail, ca spam desigur:

În apartamentul de deasupra celui in care locuiesc, isi au resedinta un El si o Ea. O pereche dubioasa, ar spune mulţi. Victime ai societaţii în care trăim, ar spune alţii.

El e un tip pe la 30 ani. Ea e o tipa tinerică, dar nu îndrăznesc să îi presupun vârsta pentru că noi femeile nu prea ne-o arătăm. Amândoi lucrează. Locuiesc împreună de cel puţin 3 ani. Mult timp am crezut că sunt căsătoriţi. Pleacă uneori împreună dis de dimineaţă. Alteori pleacă separat, alteori el nu pleacă deloc. Se întorc foarte târziu acasă, au funcţii de management, amândoi. Ceea ce mă uimeşte foarte tare este însă atitudinea pe care o au unul faţă de altul: fie se ceartă, fie discută despre serviciu. Nu i-am văzut niciodată zâmbinu-şi cald sau spunându-şi lucruri frumoase. Nu i-am văzut sărutându-se fugitiv de la revedere.

Uneori ies seara în oraş. Ea e atent coafată, el are costume impecabile. Pe drumul de la scară, la maşină, de regulă vorbesc la telefon. Nu unul cu celălalt, desigur.

Azi i-am văzut în pizzeria de vis-a-vis. Statăeau la o masă retrasă. Nu am avut cum să nu aud cum ea îi explica lui că a cunoscut un coleg la serviciu… Nu am putut să nu mă gândesc cât va dura până când relaţia ei cu acel coleg va ajunge ca relaţia EI cu El.

Ideea povestii se lega fireşte de tendinţele carieriste ale tinerilor de azi, tendinţe  care duc adesea la dezrădăcinarea valorilor tradiţionaliste specifice familiei. Ce anume mă determină să mă opresc asupra poveştii celor 2? Inducerea maselor într-o anumită direcţie, printr-un canal sau un altul, în funcţie de evenimentele sociale ale momentului. Azi suntem pro carierism, mâine împotriva… azi apreciem femeile de carieră, maine le blamăm… ideile sunt sau nu ale noastre… grupurile de influenţă şi presa dictează mult prea mult opinia publică.

Mi-aş dori să întâlnesc mai mulţi oameni care gandesc singuri şi se comportă conform valorilor proprii… Nu e o constatare noua dar, din când în când, trăim în iluzia adeveririi confesiunilor.

Nebunia din traficul bucureştean aprilie 13, 2009

Am înţeles azi că relaţia dintre traficul bucureştean şi viaţa bucureştenilor este similară relaţiei dintre lumea formelor şi lume ideilor. Cu rezervele necesare realizării unei comparaţii între o poezie şi o strofă dintr-un cântec de cabaret, îmi voi argumenta concluzia.

Scopul tuturor maşinilor din trafic este acela de a ajunge la destinaţie. Unii au destinaţii mai îndepărtate decât alţii, unii sunt mai grăbiţi, alţii au mai mare dexteritate la volan. Atunci când o parte din maşini se hotărăsc să nu mai respecte regulile de circulaţie, şi celelalte le urmează exemplul. Atunci când un şofer e foarte grăbit, ceilalţi se grăbesc de asemenea, blocând astfel intersecţiile, fără a se gândi măcar să îi lase calea liberă şoferului grăbit.

Atunci când traficul e blocat, aglomerat, greoi, fiecare şofer caută vinovaţi în jurul său. Niciunul nu îşi asumă faptul că traficul e îngreunat de propria sa prestaţie.

Dacă are loc un accident, singurul interes al şoferilor implicaţi va fi acela de a nu îşi pierde permisul auto. Nici o mustrare de conştiinţă nu îi va face să doarmă greu noaptea, nimic nu îi va împiedica să se urce la volan a doua zi, cu privirea limpede şi piciorul apăsat pe acceleraţie.

Nu consider că mai e măcar necesar studiul comparativ întrucât constatarea mea se află la limita redundanţei.

Sistemul şi supravieţuirea martie 27, 2009

Fiecare sistem din care se întâmplă să facem parte  la un moment tO, are propriile sale reguli. Fiind o organizaţie anterioară apartenenţei noastre la structurile sale, regulile de funcţionare pot fi diferite faţă de propriile principii. Având scopul de a îndeplini anumite obiective în cadrul sistemului despre care vorbim, ne putem afla în situaţia în care suntem obligaţi să înţelegem sistemul şi să ne adaptăm la acesta. Un sistem integru va avea reguli integre. Unul pervers va presupune un procent de perversitate. Ce putem face dacă sistemul în care plonjăm e diametral opus aşteptărilor noastre şi modului nostru de a gândi? Cea mai simplă variantă ar fi căutarea unui alt mediu. O soluţie de compromis e abordarea unui comportament specific environmentului. O soluţie pe care o consider de inacceptat e schimbarea la 180 grade pentru atingerea obiectivelor.

Verticalitatea e singura valoare care ne-ar putea ghida spre un răspuns, în teorie şi în practică.

Azi mi s-a reconfirmat că drumul e lung şi raportarea la un singur sistem reprezintă, de fapt, o dovadă specifică autolimitării. Dezvoltarea personală se obţinee prin cel puţin 9 sisteme combinate, din nou, în teorie şi practică.

Morala ar fi că tindem să vedem copacii şi nici măcar nu ne imaginăm că pădurea ar putea ascunde fluturi. Da, fluturi, genul acela de fluturi pe care, dacă îi simţi în stomac, s-ar putea să te facă fericit.

Autoportret februarie 13, 2009

“Leapşă” de la Florina… Nu am cum sa nu dau curs invitaţiei.

 SUNT: perseverentă şi realistă;

AŞ VREA: să ma înţeleg mai bine cu bătrânul Cronos; 

PĂSTREZ: toate caietele/cursurile/cărţile pe care le-am scris/citit vreodată;

MI-AŞ FI DORIT: să am mai mare răbdare cu mine şi cu cei din jur;

NU ÎMI PLAC: indiferenţa, incoerenţa şi parveninitismul;

MĂ TEM: de propria mea încăpăţânare;

AUD: tot

ÎMI PARE RĂU: când îi supăr pe cei dragi;

ÎMI PLAC: oamenii cu principii;

NU SUNT: mulţumită niciodată;

DANSEZ: cu mare plăcere oricând;

CÂNT: întotdeauna la duş iar duşul chiar mă consideră talentată;

NICIODATĂ: nu uit să îmi asum repercusiunile deciziilor mele;

RAR: cer ajutor;

PLÂNG : doar când sunt singură;

NU SUNT ÎNTOTDEAUNA: plină de viaţă;

NU ÎMI PLACE DE MINE: când devin irascibilă şi neglijentă;

SUNT CONFUZĂ: când sunt nevoită să schimb sistemul de referinţă;

AR TREBUI: să dorm mai mult;

După acest exces de sinceritate leapşa merge către oricine vrea să o preia

Studenţii FCRP, Anul i ianuarie 17, 2009

În ultimele 2 săptămâni am avut plăcere să aflu că băncile din România ar trebui să realizeze sisteme de creditare a studiilor în străinatate şi eventual un card pentru minori cu un cont gestionat de părinţi. Am mai aflat si că România ar putea da lovitura în următorii ani printr-o serie de cosmetice bio adresate femeilor şi patrupezilor din dotare. Am văzut Tropicana relansându-se pe piaţa din România cu şanse reale de succes. În plus, am avut ocazia de a mă întreba în ce măsură un consumer magazine creşte vânzările producătorilor de mobilier. Am aflat şi cine stabilişte preţul pentru protezele medicale. M-am convins că bijuteriile fantezie autohtone au şanse zdravene să ia din cota de piaţă a colosului Meli Melo. Toate aceste idei au fost argumentate serios de studenţii din anul I ai Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, promoţia 2008 -2011. Şi nu oricum, ci prin calcule de fezabilitate, analize SWOT, funcţii manageriale, mock-up-uri, comunicate de presă, celule de criză, chestionare, focus-grupuri, multă muncă şi la fel de multă pasiune.

Felicitări tuturor, nu pentru rezultatele obţinute, ci pentru efortul de a transpune teoria în practică.

Relaţii, fiinţă şi existenţă ianuarie 15, 2009

Pe măsură ce anii trec, oamenii tind să mute accentul de la fiinţă la existenţă în alegerea tovarăşilor de compartiment. Dacă la 15 ani fiinţa alterităţii este cea care atrage şi uneşte, după încă 10, existenţa e singura ce contează.

Îmi amintesc că atunci când eram în liceu, existau fel de fel de perechi şi simpatii. Nu pentru că 2 persoane aveau prea multe în comun, ci pentru că apărea la un moment x. un element chimic care îi unea. Îi putem spune, fără mari erori, Mitul Zburătorului.

Azi citesc cărţi despre cupluri şi relaţii, descoperind că oamenii se aleg în funcţie de complementaritate şi avantajele pe care şi le oferă reciproc. Îmi place foarte mult că Z mă respectă şi mă înţelege sau Ştie cum să mă facă să mă simt în largul meu sunt doar câteva din frazele standard pe care indivizii le afirmă cu plăcere despre persoana de lângă. Altfel spus, iubirea e condiţionată de comportamentul celuilalt în raport cu sinele.

Nu aş putea accepta existenţa vehiculatului sentiment de iubire decât independent de interacţiune. Nu admit că este imperios necesar ca faptele unei persoane să îţi imprime un feeling, poate doar o acţiune. Altfel spus, cred că iubirea adevărată apare atunci când apreciezi fiinţa unui altul, aşa cum e ea, independentă de tine, fără imboldul de a schimba sau de a relaţiona. Oamenii sunt însă egoişti şi incapabili de a fi şi fericiţi făcând asta.

Que deviennent les valses de Vienne? ianuarie 10, 2009

Între conservatorism şi avangardă, în ritmuri de Mozart şi cu elemente de baroc, Viena reuşeşte totuşi să fie primitoare. Clădiri imense, pieţe mari, magazine aerisite. Peste tot, senzaţia de grandoare se impune fără a întâmpina vreun tip de dificultate.

 La -9 grade, Dunărea îngheţată a speriat până şi sincerele lebede.  Fosta capitală a Imperiului Austro-Ungar a aşteptat sărbătorile, şi în acest an, cu vin fiert şi expoziţii de pictură. Concurentul Versailles-ului a primit zeci de mii de vizitatori iar Roata Prater-ului s-a rotit în continuu.

Centrul a purtat haine roşii. Magazinele au avut reduceri. Localnicii au zâmbit fad. Rezistenţa în faţa schimbării s-a văzut pe feţele tuturor. Valsurile lui Strauss au răsunat în toate cafenele spaţioase.

Sentimentul de intimidare se poate citi în ochii fiecărui turist. E greu să nu te simţi mic de fiecare dată când simţi aerul conservator al Vienei.

Un peu trop flash et un peu trop kitsch, je crois se aude din spate vocea unei doamne slăbuţe, pe la 40 ani, cu părul blond, tăiat drept, cu o băscuţă verde pe cap. Amica ei o aprobă şi priveşte globurile din beculeţe roşii, ce luminează MariaHilferstrasse.