Femeia în ochii bărbatului, produsul în ochii consumatorului martie 8, 2009

Un post inspirat de prietenele mele de suflet.

 

O femeie singură în Bucureşti este ca un animal domestic teleportat fără voie în junglă. După o scurtă perioadă de acomodare, Ea intră, cu sau fără voie într-o cursă cu obstacole: cursa interviurilor. Aici ocupă postul unui director de HR care încearcă să facă selecţia pentru ocuparea unui post care, în mintea ei, are fişa definită până la ultimul detaliu. Majoritatea intervievaţilor nu depăşesc primul interviu. Motivele sunt întotdeauna biiine întemeiate: unii sunt agramaţi, alţii nu au nici o idee despre maniere, cu unii nu ai nici o şansă în a găsi un subiect de conversaţie. Mulţi dintre ei aşteaptă o mărire de salariu de la primul interviu…

Directoarea de HR este la rândul ei intervievată! Doar că ea e intervievată înainte, în timpul şi după interviuri. Trebuie să aibă mereu manichiura făcută, părul aranjat, hainele bine călcate, să fie înţelegătoare, feminină, bla bla bla. Prin statutul ei de femeie, trebuie să îndeplinească criteriile menţionate. Calităţi care sunt de altfel suficiente pentru ocuparea unui post oarecare, nu întotdeauna cel vizat de ea.

Cursele întâlnirilor sunt de multe ori similare cu procesul de selecţie al produselor şi serviciilor pe care dorim să le introducem în viaţa noastră. Nu există fidelizare on long term dar există perioade ale apogeului mai lungi sau mai scurte.

Dacă viaţa de cuplu bărbat-femeie este aceeaşi cu viaţa de cuplu consumator-produs, atunci care dintre ele are o durată mai mare de viaţă şi cum ne putem aştepta ca prima să funţioneze atunci când cea de a doua este atârnată de un fir subţire de aţă?

El si costumul lui cu dungi decembrie 16, 2008

Pe biroul sau ordonat, obiectele timide sunt asezate pe categorii – creioanele la creioane, pixurile la pixuri, post-it-urile la post-it-uri. Geamurile mari si curate privesc cu zgarcenie laptopul deschis. Telefonul suna de 3 ori si se opreste.

Imbracat intr-un costum negru cu dungi subtiri, sta pe scaunul portocaliu si scrie meticulos in agenda mare, cu o coperta scortoasa din piele verzuie.

Lumea lui e agenda aceea iar ingradirea cea mai mare e lumea de dincolo de geamuri.  Pasii lui bat zilnic acelasi drum. Masina sa neagra parcurge zilnic acelasi numar de kilometri.

Ziua de maine nu ii va aduce nici un mister insa pentru el asta nu e o problema. Din contra, previzibilitatea e una din aspectele cele mai frumoase ale universului sau.

El nu stie daca e fericit dar nici macar nu se intreaba vreodata asta. El nu a simtit niciodata impulsul de a sari de pe o cladire inalta doar de dragul de a cunoaste pentru cateva secunde emotia caderii.

Intotdeauna geamurile mari si curate vor privi cu zgarcenie laptopul deschis. Telefonul va suna mereu de 3 ori si apoi se va opri. Creioanele vor sta la creioane, pixurile la pixuri…

Poseta, muzica si comportamentul agresiv decembrie 4, 2008

Poseta mea si-a pierdut de mult rolul de accesoriu feminin. A ajuns un sac in care stau ingramadite fel de fel de obiecte (in)utile. Azi am gasit o foarfeca imensa si un centimetru(!). Nu-mi aduc aminte sa fi avut nevoie de acesti itemi in ultimele 2 saptamani… In plus, poseta mea e un fel de gaura neagra. Desi e extrem de mare si incapatoare, tot ceea ce intra devine brusc greu de gasit.

In ultimele saptamani am fost la 4 petreceri, fiecare cu participanti extrem de diferiti. Fiecare eveniment a avut o semnificatie aparte. Am avut insa placerea de a asculta cateva melodii de seama la toate cele 4 evenimente. Astfel, am avut ocazia sa observ cum sute de oameni complet diferiti au avut reactii similare ascultand aceleasi melodii. Poate pentru unii pare ceva logic, pentru mine a fost surprinzator.  

In timp ce ma gandesc la muzica si ma uit la poseta mea rebela, aud pe fundal o discutie interesanta despre comportamentul agresiv. Ascultand cuvintele astea inima imi bate parca mai tare… Comportament agresiv este antisocial. Nu stiu daca ma sperie discutia sau faptul ca am avut timp sa analizez problema muzicii si a diverselor grupuri sociale dar nu am apucat sa scot foarfeca imensa din geanta. Ma intreb daca am o problema de prioritizare sau pur si simplu imi definesc o ordine de valori diferita, pe care inca nu am inceput sa o constientizez.

Înscrierea în cursa pentru Masterat şi probleme de… logistică septembrie 20, 2008

Cum am avut norocul de a începe totul mai devreme, m-am trezit brusc cu o diplomă de licenţă în mână la 21 ani. Pentru că mediului academic îi datorez o mare parte din structura mea intelectuală, m-am decis să mă înscriu la cursurile unui Masterat, la zi, bineînţeles. Aparent, nimic nu putea fi mai simplu şi mai linear.

Am avut parte de tot sprijinul posibil de la locul de muncă şi astfel am primit trei zile libere pentru a îmi definitiva eseul solicitat pentru admitere. Conform calculelor mele, ar fi fost timp suficient pentru realizarea unei lucrari care să mă mulţumească.

Prima problemă – Biblioteca Centrală Universitară este închisă până în luna octombrie. Astfel, resursele informaţionale mi-au fost din start limitate. Cu bunăvoinţa unor persoane deosebite, am împrumutat o serie de cărţi şi am primit şi câteva linkuri utile.

A doua problemă – conexiunea la Internet mi-a fost întreruptă pe o perioadă nedeterminată. Buuun. Am făcut drumuri zilenice în căutare de www, mi-am petrecut dimineţile în cafenele WiFi… Am conştientizat cu ocazia asta cât timp se consumă călătorind pe străzile capitalei noastre suprapopulate.

Bineînţeles că lucrurile nu se termină aici. Chiar dacă laptopul meu are nume, botez, beneficiază de toată atenţia mea în timpul liber etc, el a refuzat să fie prea prietenos cu mine zilele aste. Şi nu are sens să menţionez că eseul meu trebuia tehnoredactat…

Aceste mici probleme, ataşate perfecţionismului meu şi managementului deficitar al timpului, m-au ajutat ca pe data de 19 să mă aflu în faţa unui eseu departe de a fi terminat. Fără să dorm sau să mănânc mai bine de 24 ore, am reuşit să finalizez opera de artă de care, desigur, nu sunt mulţumită.

Dar povestea nu se încheie aici. În momentul cheie în care am încercat să printez capodopera, memory stick-ul meu a decis să nu funcţioneze. După un retur acasă, cu un alt usb în mânuţă, la acelaşi centru de imprimare, am avut surpriza să nimeresc o imprimantă care nu mai avea tuş.

Cu jumătate de oră înainte de finalizarea deadline-ului pentru depunere, am reuşit să ajung în curtea facultăţii. La câteva ore după, am reuşit să şi depun. Se pare că mulţi contracandidaţi au avut probleme de logistică.

Morala: atunci când biblioteca e închisă, nici imprimantele nu mai au tuş.

Tara Elodiei februarie 2, 2008

Cand am plecat din Belgia mi-am promis ca ma voi bucura de intoarcerea acasa si ca nu imi voi subestima tara comparand-o in permanenta cu tot ceea ce am vazut si am trait timp de cinci luni. Intotdeauna i-am acuzat pe romanii intorsi din strainatate ca uita de unde au plecat si ca in loc sa depuna un efort pentru a face din Romania o tara mai frumoasa, sunt prea ocupati sa ii vada defectele. Astfel, am coborat cu lacrimi in ochi din avion, privind spre rasarit.

In aeroport – control de pasapoarte. Stil comunist – distanta 1 m fata de persoana din fata ta. Toate textele de comunicare intr-o singura limba. Dar intradevar, limba noastra e o comoara asa ca daca sunt straini in aeroport, nu au decat sa intrebe daca nu inteleg ceva…

Am iesit din aeroport si am simtit soarele timid atingandu-mi mainile lipsite de vointa. M-am urcat in masina Lui si am demarat in forta spre… locuri familiare. Prima mea intrebare – de ce sunt munti de zapada stransi in mijlocul strazii? El a crezut ca glumesc… ca pun intrebari retorice… Atat de normal i se parea ca zapada sa stea stransa in mijlocul strazii iar masinile sa o ocoleasca, incat a crezut ca intrebarea mea e retorica…

A doua zi a trebuit sa rezolv diverse probleme. Cand am plecat de acasa mi-am imaginat ca in maxim doua ore voi fi inapoi… Nu trebuia decat sa fac un transfer bancar, sa imi ridic bursa de studiu pe semestrul trecut si sa fac rost de un nou carnet de student… Cum spune vorba romaneasca, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ…

Transferul bancar nu l-am putut realiza pentru ca, spre uimirea mea, atunci cand facei un transfer de la o banca din Romania iti sunt necesare mai multe date decat atunci cand faci un transfer de la o banca din Belgia. Lipsa de date egal lipsa de transfer.

A fost imposibil sa imi ridic bursa pentru ca se pare ca aceasta actiune necesita o cerere de reordonantare in prealabil… abia peste o luna voi avea acces la banutii mei… Mai trist este ca a trebuit sa astept doua ore pentru a primi acest raspuns… Dar no pasa nada… 

Cel mai dragut eveniment a fost insa cel legat de recuperarea carnetului de student. Se pare ca atunci cand vrei un nou carnetel de student, este necesar sa declari pierdut la ziar carnetul vechi. Nu este vorba de necesitatea unei dovezi ca respectivul carnet a fost pierdut ci de necesitatea anuntului in ziar, neaparat anunt in ziar… Asa am ajuns eu sa stau doua ore si jumatate la posta pentru ca populatia Romaniei sa fie anuntata ca eu mi-am pierdut carnetul de student in Barcelona… foarte util si logic…

O zi intreaga de alergatura fara sa fi rezolvat nimic… Mai trist inca, atunci cand am ajuns acasa mi-am dat seama ca vanzatoarea de bilete mi-a oferit un pret promotional pentru biletele cumpartate – un pret mai mare cu doua mii de lei pe calatorie…. si asta numai pentru ca am intrebat-o cat costa biletul, aratandu-i ca nu sunt la curent cu preturile. Gestul in sine mi s-a parut cu adevarat meschin. Ma intreb daca un strain ar fi intrebat care este pretul unui bilet, lui cat i-ar fi cerut?

Dupa o zi fara prea multe reusite mi-am propus sa ma delectez cu stirile zilei… Elodia pe toate programele tv… Nu am aflat mare lucru despre ce s-a mai intamplat cu politica sau economia Romaniei dar stiu ca o femeie pe nume Elodia a disparut de acasa… pentru ca Elodia e un nume important… Elodia are propriul serial, i s-au dedicat poezii, melodii, acum scriu si eu despre ea pe blog. Elodia e un brand al Romaniei. Romania e tara Elodiei.

Nu vreau sa denigrez tara in care traiesc… niciodata nu mi-au placut cei care fac asta…  Nu vreau decat sa nu inchid ochii la ceea ce se intampla in jurul meu. Pentru ca, ceea ce se intampla in jurul nostru, sistemul in care ne dezvoltam si fluctuatiile acestuia ne fac sa fim ceea ce suntem.

In ziua aceea mi-am dat seama ca oricat de mult as iubi Romania, nu imi vad viitorul in tara Elodiei.

Barcelona sau optimismul spaniol ianuarie 24, 2008

Dupa o noapte petrecuta in Aeroportul Charleroi cred cu tarie ca Gara de Nord este un loc primitor in care e o placere sa iti petreci timpul.
Dupa ce politistii de frontiera mi-au examinat jumatate de ora rimelul intrebandu-se daca e sau nu lichid si daca ar fi trebuit sau nu sa il fi pus in punguta transparenta cu lichide, am inteles ce inseamna norme europene.
Dupa ce am aterizat in Girona si am vazut ca toata lumea poarta ochelari de soare am inteles ca ma aflu in alta parte a Europei.
Dupa ce m-am urcat in autocar spre Barcelona si am observat cum doi barbati imi fac poze fara a imi cere voie am inteles ca ma aflu in Spania.
Dupa ce am vazut pretul unui pachet de tigari, m-am bucurat ca am plecat din Belgia.
Dupa ce am vazut preturile din Mango, Zara etc mi s-a mai ridicat moralul un pic.
Camera mica si calduroasa de pe straduta laturalnica m-a facut sa inteleg ca fericirea sta in lucurile marunte.
Primind complimente pe strada de la tot felul de personaje ciudate, m-am simtit inca o data o pustoiaca de 15 ani.
Operele lui Gaudi mi-au dovedit ca perfectiunea chiar exista.
Masina de politie, locul din spate separat de un geam gros, izolator, care nu iti permite sa auzi ce discuta politistii m-a facut sa uit de portofelul disparut ca prin miracol.
Receptionerul argentinian si umorul lui de expat m-a facut sa imi dau seama ca si eu, ca si el, sunt doar a stranger in Moscow.
Plimbarea pe Las Ramblas, prostituatele, traficantii, turistii grabiti, mimii agitati, mi-au amintit ca traim intr-o lume prea complicata pentru ca eu sa am pretentia la un deznodamant fericit. Alergatura spre aeroport, bagajul mult prea greu, francezii din avion, stewardul amabil, mi-au soptit ca timpul nu va sta in loc niciodata.
In doua ore am respirat din nou aerul umed al Belgiei si am simtit ca m-am intors acasa.
Kortrijk-ul cu toata raceala lui m-a primit la fel de calduros ca intotdeauna.
Camera mea ravasita mi-a amintit de ce se afla in spatele cortinei.
Am urcat pe scena inca o data, sperand sa mi se ofere un rol intr-o piesa adevarata pentru ca am facut deja destule repetitii.

Piesele Noptii de Craciun decembrie 24, 2007

O drama e sa aud cuvintele tale pe ritmul muzicii altuia. Tragedia e ca aud cuvintele tale si sa imi doresc sa le desprind de pe buzele altuia. Repetitii fac in fiecare zi gandindu-ma ca iti voi marturisi totul tie si ca ii voi destainui totul lui. Teatrul absurd – repet dar stiu ca niciodata nu o voi face. Comedia – amandoi stiti, si publicul stie, numai personajul principal joaca singur pe o scena deschisa, cu lacrimi pe obraji, cu vocea tremuranda.

Demisie :) decembrie 20, 2007

Azi am demisionat. Am renuntat la planurile mele de femeie de cariera. M-am oprit din mersul meu alert pentru a mirosi o floare.

Azi am renuntat sa lupt pentru ziua de maine fara a tine cont de ziua de azi. M-am oprit din fuga pentru a manca un mar.

Am renuntat la ambitia de a fi un om mare. M-a oprit un copil si m-a rugat sa ii spun o poveste si am ramas cu el.

Am pus punct vietii mele in care aveam timp pentru tot dar nu pentru persoanele dragi sau pentru mine. M-am oprit pentru ca afara ninge si vreau sa simt zapada.

Si, peste toate acestea, azi chiar am demisionat. Pot spune ca am avut un super job la o super companie, intr-o super tara dar EU am DEMISIONAT. Pentru prima oara imi asum o decizie iresponsabila, fundamentata pe motive puerile si ma bucur nespus pentru asta.

Azi sunt libera… si somera

Lumea e prea complicata noiembrie 20, 2007

Cea mai proasta idee din lume, atunci cand vrei sa vizitezi mai multe orase din lumea asta mirifica, este sa mergi la Amsterdam si apoi in Londra. De ce? Pentru ca, oricat de mult ar spune simtul comun ca opusele se atrag, daca treci de la libertinismul exacerbat al olandezilor la rigoarea rigida a englezilor, e putin probabil sa mai fi in stare sa estimezi la ce nivel se afla tara ta… Altfel spus, nu vei mai sti pe ce lume esti si chiar nu exagerez cand spun asta.

 Intotdeauna am crezut ca oamenii sunt atrasi de extreme. Mereu mi-am dorit libertatea pe care morala si legea mi le-au interzis. Simtind insa pe propria piele, pe propriile degete, privind prin ochii mei realitatea olandeza, m-am temut de Amsterdam ca de un personaj negativ din basmele copilariei. Am simtit o repulsie inexplicabila, combinata cu agnoasa, atunci cand am vazut travestitii din Rembrandt Square. Am simtit ca ma ustura ochii privind stigmatul de pe fata femeilor expuse in vitrine murdare, lumitate cu neoane rosii.  Dupa trairile astea mi-a fost greu sa ma bucur cumva de Amsterdams Historisch Museum sau de croaziera pe Amstel. M-am speriat ca un copil de orasul acesta. M-am speriat apoi privind inauntrul meu - privind parca intr-o oglinda deformatoare. Am fugit de Amsterdam si i-am promis ca ma voi intoarce atunci cand voi fi mare…

Inotdeauna am crezut ca brianicii reprezinta idealul atunci cand vorbim despre eticheta. Mi-am imaginat ca Londra ma va seduce poate la fel de mult ca Parisul. Ceea ce nu intelesesem insa, este faptul ca, perfectiunea si siguranta londoneze sunt sustinute printr-o abundenta de interdictii… Totul e controlat. NU poti sa faci poze in the Tube. NU poti sa mergi pe partea dreapta a strazii, NU poti sa fumezi in baruri, NU poti sa fumezi pe strada, NU poti sa te uiti prea atent la soldatii britanici…. NU poti… NU poti… Prea mult control te face sa te simti stingher. Prea multa libertate te infioara.

Reconfortant este sa constientizez ca orasul ce se afla intre cele doua extreme este, din nou, Parisul. Perfectiunea Londrei, exuberanta Amsterdamului, ambele palesc in lumina sarmanta a Parisului.  Concluzia? Cand voi vrea de acum inainte sa vizitez doua orase, voi merge in doua cartiere diferite ale Parisului… si cred ca voi gasi in centru ceva din politetea britanica si la periferie ceva din libertatea olandeza…

Cand studentul de la FCRP devine specialist in ale comunicarii… octombrie 3, 2007

Am citit zilele astea cateva bloguri scrise de colegii mei de facultate. E vorba de studenti cu varste cuprinse intre 19 si 23 ani. Am fost surprinsa sa vad ca majoritatea lucrurilor despre care obisnuiesc sa scrie sunt legate fie de jobul lor, fie de ultimele campanii de publicitate/pr aparute. Foarte rar este mentionat statutul de student… Toti au devenit specialisti pentru ca au un job in comunicare. Nu are importanta ca lucreaza de doua luni su de doua zile chiar, tot experti sunt. Nu mai conteaza nici restantele de pe la Marketing sau de la Campania de Relatii Publice, atata timp cat ai un job in comunicare, tot specialist esti. Totul se invarte in jurul unei autoevaluari mai mult decat pozitive. In mod normal, optimismul si increderea in propriile puteri sunt calitati esentiale pentru un comunicator. Dar totusi, unde este linia intre studentul din ultimul rand al amfiteatrului si pseudo-expertul care citeste articole de pe iqads si le reproduce pe blogul sau profi? Cum poti la 20 ani sa vorbesti din vasta ta experienta si sa mai dai si sfaturi altora? Si pana la urma cine e responsabil pentru haosul asta si melange-ul de statusuri sociale? Sa fie studentii care isi asuma o pozitie neacoperita sau angajatorii care le ofera posibilitatea de a crede ca au dobandit o astfel de pozitie?
Cred ca daca vom continua in ritmul asta vom avea in curand prea multi experti in Romania si prea putini oameni dispusi sa munceasca. Deja traim intr-o epoca in care fiecare are ceva de spus dar nimeni nu are mare lucru de facut. Si nu, nu sunt nici pe departe frustrata de reusitele sau de job-urile colegilor mei. Insa eu, pana cand imi voi incheia studiile, si ma refer la master si PhD, indiferent in cadrul carei companii voi lucra, indiferent de functia pe care o voi avea, ma voi considera studenta. Si poate ca, daca voi fi suficient de mult timp studenta, intr-o buna zi, voi ajunge si eu, experta in ale comunicarii…